Patrimoniu cultural
La nivel internaţional, patrimoniul cultural a primit, de-a lungul timpului, numeroase definiţii. Astfel, UNESCO defineşte patrimoniul ca moştenirea noastră din trecut, cea cu care trăim astăzi şi ceea ce transmitem generaţiilor viitoare, acesta reprezentând o sursă de neînlocuit de viaţă şi inspiraţie. În acelaşi spirit, Consiliul European consideră patrimoniul un grup de resurse moştenite din trecut pe care oamenii le identifică, independent de statutul lor de proprietate, ca o reflecţie şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor lor mereu în evoluţie. Acesta include toate aspectele mediului înconjurător ce au rezultat din interacţiunile dintre oameni şi locuri de-a lungul timpului. Aliniindu-se acestor principii internaţionale, la nivel naţional, patrimoniul, şi mai ales patrimoniul cultural naţional al României, este definit ca totalitatea valorilor culturale constând în vestigii ale istoriei şi civilizaţiilor făurite de-a lungul mileniilor pe teritoriul României, în creaţii literar-artistice, ştiinţifice şi tehnice cu valoare consacrată de-a lungul timpului şi în valorile aparţinând tezaurului cultural universal existente pe teritoriul României.
Educaţie fizică şi sport
La nivel european, subiectul sportului a fost tratat în diverse programe şi politici. Conform Cărţii Albe a Sportului, elaborată de către Uniunea Europeană, sportul reprezintă toate formele de activităţi fizice care, printr-o participare mai mult sau mai puţin organizată, au drept obiectiv ameliorarea condiţiei fizice şi psihice a persoanei, dezvoltarea relaţiilor sociale sau dobândirea unor rezultate pozitive în competiţiile de toate nivelurile. Sportul este un fenomen social şi economic în continuă dezvoltare, cu o contribuţie importantă la obiectivele strategice ale Uniunii Europene referitoare la solidaritate şi prosperitate. Idealul olimpic de dezvoltare a sportului în vederea promovării păcii şi înţelegerii între naţiuni şi culturi, precum şi a educaţiei celor tineri, s-a născut în Europa şi a fost susţinut de Comitetul Olimpic Internaţional şi de Forul Olimpic European. La nivel naţional, principalul document legislativ care ne oferă o definiţie a sportului este Legea nr. 69/2000, Legea educaţiei fizice şi sportului, actualizată 2009. În sensul prezentei legi, prin educaţie fizică şi sport se înţelege "toate formele de activitate fizică menite, printr-o participare organizată sau independentă, să exprime sau să amelioreze condiţia fizică şi confortul spiritual, să stabilească relaţii sociale civilizate şi să conducă la obţinerea de rezultate în competiţii de orice nivel". Ca activităţi, educaţia fizică şi sportul cuprind educaţia fizică, sportul pentru toţi, sportul de performanţă, exerciţiile fizice practicate cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic.