Florentina Matache

Aspecte generale
Deşi sportul organizat îşi are originile în România în secolul al XIX-lea, abia în secolul XX, şi mai ales după Primul Război Mondial, se poate vorbi cu adevărat despre o activitate sportivă în ţara noastră.
În primele două decenii ale secolului XX sunt semnalate întâlniri de fotbal şi box, primul eveniment important fiind campionatul de fotbal din anul 1909. În anii următori iau fiinţă două organizaţii reprezentative pentru dezvoltarea sportului românesc: Federaţia societăţilor sportive din România (1912) şi Comitetul Olimpic Român (1914), afiliat Comitetului Internaţional Olimpic[1] .
După terminarea Primului Război Mondial sunt semnalate primele participări româneşti la întâlnirile internaţionale, continuate cu o intensificare a activităţii sportive în toată perioada interbelică [2] . Cu toate acestea, activitatea sportivă nu ia avântul aşteptat, interesul fiind încă acordat doar acelor sporturi considerate de elită, precum tenisul de câmp, patinajul şi întrecerile hipice. Celelalte sporturi sunt ignorate de către reprezentanţi ai claselor conducătoare, excepţie fiind fotbalul, care deşi nu făcea parte din categoria manţionată mai sus, era foarte popular încă din acele timpuri. Acesta este şi motivul pentru care, în 1930, este înfiinţată Federaţia română de fotbal (F.R.F.A.). Cele câteva baze sportive construite în această perioadă se dovedesc insuficiente, raportat la numărul populaţiei amatoare de activităţi sportive [3] .

Raluca Iosipescu

Aspecte generale
Sportul este unul dintre fenomenele ce caracterizează epoca modernă şi contemporană. Acest fapt se datorează atât plăcerii mişcării în aer liber, cât şi dorinţei continue de perfecţionare şi depăşire a propriilor limite psiho-fizice. Prin complexitatea dezvoltată, sportul poate fi înţeles ca structuri şi procese sociale care determină pe de-o parte condiţiile de desfăşurare a exerciţiilor ca distracţie, reglând mecanismul prin tehnică; pe de altă parte se fixează organizarea sportului din punct de vedere instituţional.
Dezvoltarea actuală a sportului pare a fi o prelungire a jocului, aşa cum a fost acesta îndelung practicat de-a lungul timpului. Societăţile tradiţionale au codificat frecvent jocurile lor fizice provenite din activităţile cotidiene precum vânătoarea, pescuitul, luptele, alergarea, înotul, aruncarea şi le-au incorporat în concursuri locale sau de mare amploare. Aceste concursuri implicau o organizare specială şi un loc de desfăşurare special rezervat acestui scop. Existenţa competiţiilor, a antrenamentelor şi a stadioanelor nu este în nici un caz o caracteristică a epocii moderne. Dar studiul competiţiilor sportive în diverse societăţi a relevat faptul că sportul contemporan este un fenomen indisolubil legat de dezvoltarea socială. Industrializarea şi urbanizarea, existenţa grupurilor sociale caracterizate de un standard ridicat, atât economic, cât şi cultural, şcolarizarea generalizată, amploarea mijloacelor de comunicare în masă, au avut ca efect diversificarea şi specializarea sportivilor, creşterea performanţelor obţinute, generalizarea spectacolului şi a competiţiei.